"Din realitatea cu atheneuri, caberneturi şi maşini."

Sorana Strat

Archive for the ‘Gânduri’ Category

Be the change you want to see in the world

Posted by tocsica on June 18, 2010

În noaptea asta am plâns. Cu capul afundat în pernă, tremurând din toate încheieturile. Ultima dată când am plâns aşa a fost acum 7 ani când am terminat de citit The picture of Dorian Gray. De data asta însă a fost când am văzut ultimul episod din Prison Break, cel în care moare Michael. Nu moartea lui în sine m-a zdruncinat aşa rău, ci semnificaţia ei. La fel ca atunci, am ajuns la nişte concluzii greu de digerat, şi probabil că voi fi marcată pentru ceva vreme. Oricum, bine-a zis cine-a zis că no good deed goes unpunished. Dar cu toate astea, dacă vrei să schimbi ceva în lume, schimbarea trebuie să pornească de la tine. Şi poate că nu se face primăvară cu o singură floare, însă dacă semeni seminţe, se vor forma bucheţele. Mă duc să dorm. Noapte bună.

Advertisements

Posted in Fotografii, Gânduri | 2 Comments »

Răspunde-mi cine-s mai frumoşi… Oamenii, ploaia?

Posted by tocsica on June 1, 2010

Îmi place ploaia. Îmi place ploaia liniştită, fără furtună, copaci rupţi, tunete sau fulgere. Îmi place să mă plouă pe umeri, să îmi intre picăturile în ochi şi să mă ud la picioare.

De câteva zile stau sub un nor negru, care pare că nu mai vrea să plece. S-a instalat deasupra blocului meu, şi plânge pe mine în fiecare zi. Doar peste blocul meu. 10 metri mai în faţă e senin. 10 metri mai în faţă poţi să faci plajă. Mă plângeam săptămâna trecută că degeaba ascult Omul Plajei, pentru că la mine soarele chiar răsare din blocul de vis-a-vis, dimineaţa la 7:30. Nu mai e cazul, însă. De câteva zile norul meu mă plânge. Constant, fără întreruperi, fără pauze de suspine, fără pauze de respiro.

Mereu mi-a plăcut ploaia. Ploaia spală tot. Spală străzile, spală oamenii, spală gândurile. Şi miroase frumos, miroase a curat, miroase a… ploaie. De fiecare dată când plouă, îmi amintesc de o scenă pe care am văzut-o acum câţiva ani. Eram în Iaşi, într-o noapte târziu. Citeam Ordinea cuvintelor, de Nichita Stănescu. La un moment-dat am auzit nişte ţipete înfundate afară. Am ieşit la geam să mă uit. Un băiat fugea după o fată. A prins-o de mână şi-a tras-o aproape de el, strângând-o tare la piept. Cred că plângea. Cred că amândoi plângeau. Nu-mi puteam da seama, pentru că ploaia spăla tot. S-au aşezat pe nişte scări. Ea şi-a pus capul pe umărul lui, tremurând, şi el a cuprins-o. Era frig. Era târziu. Erau uzi. M-am întors în pat, cu cartea mea. După vreo oră am ieşit la geam din nou. Băiatul era singur. S-a ridicat de pe scări, cu o cutiuţă în mână. A deschis-o şi-a scos din ea ceea ce părea a fi un inel. L-a aruncat peste garaje, undeva departe, cu un gest plin de furie şi durere, şi apoi a plecat. L-am privit până când trupul lui a devenit doar o umbră ştearsă pe strada udă. Se oprise ploaia.

Şi-o melodie.

Nicu Alifantis – Ploaie în luna lui marte

Şi ştiţi ce? Dacă stau mai bine să mă gândesc, chiar era luna martie.

Posted in Diverse, Gânduri, Muzică | 2 Comments »

Din străfundul gândirii

Posted by tocsica on May 17, 2010

Dacă ai prinde peştişorul de aur şi ţi-ar spune că îţi îndeplineşte o dorinţă, una singură, orice vrei tu, ce i-ai cere?

Eu i-aş cere încă 1000 de dorinţe.

Vă las c-o melodie.

Hess is more – Yes boss

Posted in Diverse, Gânduri, Muzică | 3 Comments »

Eşti tu.

Posted by tocsica on April 23, 2010

Cu fiecare cuvânt, un mic ocean de furtuni descinde dintre cele două ziduri bombate, curbate oximoronic şi ameţitor. Ca un lanţ semiotic de silabe imagistice, împletite cu respirări sacadate şi inegale, absorbite în aer.
E aproape de nebunie, cum se lovesc mut formând granule de altercaţii sonore.
În fiecare dimineaţă mă întreb de ce nu-mi pot mişca genunchii şi de ce îmi revin în minte replici alandala, frânturi de amintiri ce aşteaptă să fie trăite, zvâcnind nervos dintre aşternuturile calde, ca o pătură de flori de nu-mă-uita. “Mai vrei cafea?”, “Eşti sărată astăzi.”, “Îmi place când zâmbeşti.”, “Nu mai vorbi.”
Nu mai vorbi, nu mai vorbi, nu mai vorbi. Scrie-mi cu buzele pe umăr povestea ta, scrijeleşte-mi cu dinţii breteaua subţire şi numără-mi porii cu răsuflarea. Fără atingeri, fără timp şi fără să-mi vorbeşti.
Ti-au adormit buzele la mine-n suflet. E dimineaţă, e sâmbătă, eşti tu.

Posted in Artă nebună, Gânduri | 1 Comment »

Nu poate fi haos la infinit.

Posted by tocsica on February 24, 2010

Să spui că pentru tine nu contează că timpul trece alert pe lângă tine. Că lucrurile se aşeză, cu sau fără voia ta. Nu poate fi haos la infinit. 

Există o ordine firească, şi o ştii chiar şi atunci când n-o ştii. Tu nu eşti plămădit din indiferenţă, dar ţi-o asumi, ca pe un rid născut înainte de vreme. Şi nu e greşit, nu e nici măcar greu. E ca un exerciţiu de voinţă, să vrei să nu mai vrei.

Nu poeţii au creat metafora, ci metafora a creat pe poeţi – metafora vieţii, metafora voinţei, a răbdării şi a lepădării de sine.

Lucrurile se aşează. Mai bine sau mai rău, în locuri greşite sau aproape perfecte, în colţuri rupte de realitate şi-n unghere strâmte şi întunecate.

Nu poţi opri procesul. E lung, complicat şi deşirat, iar a-l înţelege ar presupune resurse ale căror surse sunt imuabile.

Nu poate fi haos la infinit.

Posted in Gânduri | 17 Comments »