"Din realitatea cu atheneuri, caberneturi şi maşini."

Sorana Strat

Unde nu-i cap, vai de restu’…

Posted by tocsica on June 7, 2010

Bună, numele meu este Mirel. Prietenii îmi spun Gelu.

Am 38 de ani. Ultimul meu loc de muncă a fost la magazin la Ghiţă Topor. Acolo am cunoscut-o pe Vetuţa şi viaţa mea s-a schimbat radical. Vetuţa era femeie de serviciu, divorţată, cu 2 copii. La 34 de ani şi-a dat seama că bărbac-su ăla beţiv şi împuţit consuma mai mult decât aducea în casă, aşa că i-a luat pe Irinel şi pe Lucica şi-a fugit la mă-sa, o hoaşcă de 79 de ani, care trăia bine merci după 3 infarcturi.

Mie mi-a picat dragă Vetuţa din prima clipă când am văzut-o, cu rochia ei albastră şi părul vâlvoi, măturând pe scări la magazin şi fredonând “Mărie şi Mărioară” cu vocea gâjâită. Era aşa frumoasă-n felul ei simplu, şi-mi amintea de Ionela, iubita mea din armată.

Vetuţa nu prea vorbea cu mine, că nu-i plăceau mustăcioşii. Aşa că mi-am ras mustaţa şi-am invitat-o într-o zi la o cafea, la Aurel la bar. N-a vorbit prea mult, că nu prea-i plăcea să vorbească, da’ m-a ascultat pe mine şi la sfârşit mi-a zis că i-a făcut plăcere.

Între timp la magazin s-au făcut nişte schimbări şi Ghiţă m-a trecut pe mine şef acolo în acte, că el făcuse nişte mânării şi-l căutau ăia de la Fisc să-l bage la răcoare.

Vetuţa începuse să-mi zâmbească, să-mi dea bună ziua, că acu’ eram şef şi impuneam respect. M-a chemat într-o zi să-i cunosc copiii şi să mănânc o farfurie de borş la mă-sa acasă. Lucica bocea c-o părăsise tâmplaru’ şi Irinel se juca pe calculator. Mă-sa horcăia pe un fotoliu în sufragerie, butonând telecomanda când pe Acasă când pe Euforia. Aşa că am stat cu Vetuţa în bucătărie şi ne-am cunoscut mai bine, şi la urmă când m-a condus afară m-a pupat. Eram cel mai fericit om de pe pământ.

O săptămână mai târziu, am chemat-o şi eu pe Vetuţa la mine, să stam la un pahar de limonadă. A rămas la mine-n noaptea aia, şi am făcut dragoste. N-a vrut să-şi dea jos hainele de pe ea, că e ruşinoasă, dar a fost frumos.

Timpul trecea, şi eu şi Vetuţa ne iubeam tare mult. Într-o zi mi-a zis să mă mut la ea. Am stat eu strâmb şi-am judecat drept, şi-am zis că viaţa asta şi-aşa e scurtă şi eu-s tare norocos c-am găsit o femeie aşa cumsecade ca Vetuţa. M-am mutat la ea şi a fost tare bine la început. Plecam dimineaţa la servici amândoi, veneam acasă şi-l mai trăgeam de urechi pe Irinel că nu-şi făcea lecţiile, o mai certam pe Lucică că nu stă pe-acasă… Mă-sa mai făcea câte o brumă de treabă prin casă, mai spăla câte un ţol, mai făcea câte o lingură de mâncare.

După vreo juma’ de an, Ghiţă a intrat la puşcărie, şi magazinul s-a închis. Rămăsesem şi eu şi Vetuţa fără servici. Aurel n-a vrut să mă angajeze la bar, că cică nu mai avea nevoie de oameni. Da’ l-am convins şi-a angajat-o pe Vetuţa să-i facă curat în casă, că Vetuţa mea era femeie gospodină şi pricepută. Ne era greu cu banii, da’ eram fericiţi tare.

După un timp a murit mă-sa, şi tare a mai plâns Vetuţa, da’ într-un fel aşa a fost bine, că era o gură mai puţin la masă. Asta până a rămas borţoasă Lucica. Se încurcase cu un şofer de tir, şi-a lăsat-o ăla cu burta la gură. Vetuţa a zis că trebuie s-o ia de femeie, că altfel ne face neamu’ de ruşine, o să ne arate lumea cu degetul. Şi i-am făcut nuntă lu’ Lucica, aşa din puţin cât aveam noi.

După o vreme, am observat eu că Vetuţa tot întârzia acasă, că nu mai vrea să mă pupe, că se uită urât la mine. Şi-am dat să vorbesc cu ea, da’ îmi tot zicea că îi obosită, că ea munceşte, nu ca mine. Şi mă durea sufletul s-o văd aşa, că era Vetuţa mea şi-o iubeam ca pe ochii din cap, da’ de-acuma eram trecut, nu mă mai angaja nimeni, era greu tare. Într-o zi a venit Vetuţa acasă şi mi-a zis că ea pleacă în Italia să muncească, cu sor-sa lu’ Aurel, că a găsit aia acolo loc de muncă. Şi-am zis bine, du-te Vetuţo, că şi-aşa aici e greu. Ea a zis că strânge bani acolo să mă cheme şi pe mine, şi că o să ne fie bine acolo.

Şi-a plecat Vetuţa mea în Italia. După vreo 2 luni m-a sunat bocind că-i e dor de copii, că nu mai poate fără ei. Şi i-am zis să-i cheme acolo, să stea la ea o săptămână. Au plecat toţi 4. Irinel, Lucica cu bărbac-su şi cu fiică-sa. Şi-a trecut o săptămână, şi-au trecut două, şi nici un semn de viaţă din Italia. Abia după vreo 3 săptămâni m-a sunat Vetuţa şi mi-a zis că s-a măritat cu-n italian. Să pice cerul pe mine. A zis că ăla are bani, c-o întreţine, că şi copiii îs fericiţi şi că-i pare tare rău.

Aşa că rămăsesem şi fără servici, şi fără Vetuţa, şi fără casă, că m-a dat frac-su lu’ Vetuţa afară, că acu’ cică nu mai eram din familie.

Mi-a trimis Vetuţa ieri o scrisoare în care îi zicea că îi este tare dor de mine, că italianu’ o cafteşte şi-şi bate joc de ea. A dracu’ haită, curvă şi vagaboantă, aşa merită!

Advertisements

3 Responses to “Unde nu-i cap, vai de restu’…”

  1. Angela said

    Iţi dai seama cîte drame din astea se întîmplă cu adevărat? Mai puţin cu caftitu’, că asta e cu specific romanesc, nu italienesc. 🙂

  2. Beer said

    Daca scoate caftitul din discutie trebuie sa dispara si concluzia

  3. etgre said

    asa`i trebuie! =))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: