"Din realitatea cu atheneuri, caberneturi şi maşini."

Sorana Strat

Archive for January, 2010

Eu eram goală.

Posted by tocsica on January 19, 2010

Îi împrumutasem timpul, răbdarea şi dragostea mea. Le-a strâns bine în bagaje, şi am ieşit amândoi pe uşă. În clipa aceea am ştiut că atunci îl văd pentru ultima dată. Despărţirea a fost scurtă şi banală, ca atunci când îţi conduci o mătuşă sâcâitoare. În autobuz lumea râdea zgomotos, acoperindu-mi gândurile fremătânde să reverse din mine.

Exact cu doi ani în urmă, în ultima duminică din iulie, m-a sunat să mă invite la film. Am fost la Cinema Dacia, un cinematograf vechi şi damblagit, cu scaune rupte şi sucuri expirate la intrare. M-a ţinut două ore de mână, până ne-au transpirat palmele iar la final m-a întrebat dacă mi-a plăcut. I-am răspuns zâmbind că da, însă nu mă refeream la film.

Obişnuiam să ne plimbăm pe străduţe înguste, unde nu mai fusesem niciodată. Seara mă conducea acasă şi mă săruta scurt şi uscat înainte să plece. Alte dăţi, mergeam la cafenea. Mă asculta ore în şir povestind despre Edgar Allan Poe şi tragica sa viaţa curmată în mizerie şi alcoolism. Cumpăram zeci de cărţi pe care nu apucam să le citim şi urmăream documentare despre lucruri care nu ne interesau. Îmi plăcea să-l privesc gătind, avea o dexteritate extraordinară. Îmi făcea prăjituri, câteodată. Erau atât de rele la gust, încât mi se strepezeau dinţii, dar nu i-am spus niciodată.

Câteodată mergeam la muzee. Mă purta de mână pe coridoarele lungi, şi-mi explica lucruri pe care nu le înţelegeam. Vara ieşeam în curte, şi ne udam cu furtunul. Mă fugărea printre flori şi mă trântea în iarbă, lăsând soarele puternic să-mi invadeze faţa. Stăteam în hamac şi îmi citea poezii, încercând să mă facă să-l plac pe Eminescu. Dar nu reuşea decât să facă să-mi placă el mai mult.

În lumea asta schiloadă şi tembelă, el aducea un sens cuvântului împreună, cu doar un zâmbet.

Doi ani, au trecut uşor. Păstrasem imaginile în batiste brodate, fără să schiţez niciun gest. Nu era loc de păreri de rău sau regrete. Nu-şi găseau locul în autobuzul acela plin de oameni zgomotoşi. Am păşit cu încredere pe piatra cubică din gară, lăsându-mi toate sentimentele pe scaunul de la geam.

Gările sunt mereu pline de oameni trişti. Oameni care nu ştiu de unde vin şi unde se duc, oameni încărcaţi până la refuz de resentimente şi amintiri. Eu ştiam de unde vin, şi tocmai de aceea nu-mi păsa unde mă duc. M-a privit câteva secunde în ochi, marcând sfârşitul extrem de brutal. N-a spus nimic.

Am rămas pe peron, aproape absentă. După câteva minute de vuiete de locomotive, m-am întors acasă. Casa era goală. Eu eram goală.

Advertisements

Posted in Artă nebună, Gânduri | 1 Comment »

Post sexist – doar pentru bărbaţi

Posted by tocsica on January 16, 2010

Ieri seară, în timp ce mă delectam cu o binemeritată pauză, m-a tras un prieten de mânecă pe ym. Pentru că avea o dilemă, şi-anume de ce femeile sunt atât de cretine. Fiind destul de pornit împotriva rasei cu ovare, am zis că e momentul să scot la bătaie arsenalul de replici memorabile, ca să-i schimb starea de spirit. Aşa că i-am răspuns:

“E în natura noastră să fim cretine, insuportabile şi extraordinar de enervante. Altfel, am fi doar nişte “prieteni de ieşit la bere”, cu care aţi face glume de căcat despre estrogen şi încălzirea globală.”

Pe el l-a mulţumit răspunsul. Sper să vă fie şi vouă de folos, căci sunt sigură că v-aţi pus de nenumărate ori întrebarea asta.

Vă pup.

Şi-o melodie, în ton.

Mihai Mărgineanu – Femei, femei

Posted in Diverse, Fotografii, Muzică | 6 Comments »

Fără titlu

Posted by tocsica on January 14, 2010

Una caldă, una rece.

Servite cu gheaţă, direct de la cuptor.

N-aţi înţeles nimic?

Nicio grijă.

Nici eu.

Şi vorba aia, eu trăiesc în viaţa mea şi tot nu pricep.

Note to self: Viaţa e prea lungă ca eu s-o trăiesc atât de rău.

Note to self 2: Nu mai dramatiza.

Note to self 3: Nu uita să cumperi hârtie igienică.

Posted in Gânduri | Leave a Comment »

Nea’ Costel – legenda vie

Posted by tocsica on January 12, 2010

Astăzi am să vă prezint, în paşi, reţeta unei sesiuni de vis.

Se ia un student, de preferinţă de sex feminin, dacă se poate în an cât mai terminal. Studentul de plasează într-un apartament unde gradul de jeg depăşeşte cotele apelor Dunării iar proprietara amână curăţenia din vară-n toamnă şi tot aşa.

Se aduce in apartamentul susmenţionat, pe rând, câte o haită de curve. Da, m-aţi înţeles bine. Curve. D-alea de se fut pe bani. Fiind curve, or să jecmănească atât studentul cât şi proprietara de 10 rânduri de piele şi multe sute de lei, stârnind valuri de furie şi găuri negre în portofele. Curvele se vor evapora ca aburii de alcool în dimineţile drese cu zeamă de varză de la butoi.

În ecuaţie rămâne sudentul amărât şi proprietara care foloseşte ‘pula’ ca semn de punctuaţie şi face uz de apelativul ‘păsărică’.

Şcolile înalte trimit studentul în binemeritata vacanţă de iarnă, acasă la mă-sa.

Revine studentul în peisajul capitalei. Păşeşte în apartament. Dă cu genunchiul într-un dulap scuipat în mijlocul holului. Cruci, dumnezei, organe genitale, et caetera. Îşi cară geamantanele în dormitor, unde-şi găseşte periuţa de dinţi şi apa de gură pe pat. Se întreabă de ce. Irelevant. Se mai împiedică  de câteva cioarse pe hol şi ajunge în bucătărie. Îi lipseşte mobila. Aprinde lumina pe hol. Motivul dumnezeilor de mai devreme era mobila de bucătărie. E de bine. Pereţii parcă sunt mai albi. Şi asta e de bine. Mutăm studentul în budă. Bec nou, d-ăla economic. Pereţii parcă sunt mai albi. Iarăşi e de bine. Se aprinde lumina la sufragerie. Dezastru. Se închide lumina. Repede. A venit Satana pe pământ. Se aprinde lumina în dormitorul mic. Dezastru. Satana şi-a adus şi neamurile pe pământ.

Reevaluăm ecuaţia. Un student amărât într-un apartament la care-ţi vine să-i dai foc. Nu disperăm. Aşteptăm să sosească mâine dimineaţă proprietara. Băgăm firul de net în laptop. Ne amintim că studentul a uitat să-şi plătească netul pe decembrie. Cruci, dumnezei, organe genitale et caetera. Culcăm studentul.

Trezim studentul a doua zi dimineaţă la 7.30. Cruci, dumnezei, organe genitale et caetera. Dar în gând. A venit proprietara. Şi nu e singură. A venit cu nea’ Costel.

Să poposim o ţâră asupra acestui subiect. Nea’ Costel este genul acela de meşter/zugrav/tâmplar/electrician/instalator/ce-vrea-muşchiul-vostru care prin convenţie se pricepe la toate. Şi nimeni nu are tupeul să-l contrazică. Cu o vârsta cuprinsă undeva între 45-55 ani, nea’ Costel este un ţăran modest care a venit să facă carieră în Bucureşti. S-a specializat în tot ceea ce ţine de renovări. De orice gen. Nea’ Costel e un fel de guru al tuturor meşterilor care au existat, există şi vor exista vreodată. Nea’ Costel nu bea, nu fumează, mănâncă sănătos şi face antrenamente fizice. Şi are început de calviţie şi ochii bulbucaţi. Şi e jumate moldovean, jumate oltean. Nea’ Costel nu doarme niciodată.

Bun, acum c-am definit conceptul de nea’ Costel, revenim la firul principal, nu înainte de a face un scurt rezumat: student amărât, apartament care se dărâmă, proprietară mult prea matinală şi nea’ Costel. Se lasă studentul cu nea’ Costel în casă. Se află marele secret al lui: bea cafea. Se profită de această slăbiciune şi se pompează cafea în nea’ Costel, în ideea că va aprecia gestul şi se va oferi să ajute la mutat mobila (citez) ‘de viţă nobilă’ a proprietarei, cand o fi gata circul. Ziua trece repede, studentul plăteşte netul şi se reconectează la civilizaţie.

Trezim studentul a doua zi la ora 8. Cruci şi dumnezei. Fără organe genitale. E de bine. Suntem pe calea cea bună. Aducem în apartament susmeţionaţii: proprietara şi nea’ Costel, şi ca bonus pe Guţă.

Să definim conceptul de Guţă. Guţă este un fel de ajutor de băgător de seamă. Genul de om care când întinde mâna să se prezinte, nu zice “bună ziua, mă cheamă X”, ci numai “bună ziua”. Şi pentru că are mustaţă şi figură de oligofren, o să-i zicem Guţă. Cuvântul lui nea’ Costel e literă de lege pentru Guţă, care ascultă şi execută întru totul conform spuselor marelui maestru. Asta atunci când nu priveşte în gol pe geam.

Se plasează maestrul nea’ Costel şi calfa Guţă în sufragerie. Începe bâlciul. Se văruiesc pereţii. Nea’ Costel înjură, Guţă mustăceşte. Pe sub mustaţă. Se bagă pula în ea de sufragerie şi se face pauză de cafea. Viaţa e frumoasă. Se lăbăreşte în stil mafiot vreo oră. Se bagă pula de tot şi se pleacă la şoping, pentru cumpărat parchet.

Acum, se aşteaptă cu nerăbdare revenirea ‘în forţă’ a celor doi.

Ce pot să vă spun? Succes în sesiune.

Posted in Diverse | 3 Comments »

Căcat eşti tu!

Posted by tocsica on January 11, 2010

Şofer de autobuz. Cu oameni.

Am râs cu lacrimi.

Bine ne-am regăsit în 2010!

Posted in Diverse | 1 Comment »